Varianta oficială oferită presei a fost aceea că fotbaliștii Stelei erau supărați din cauza arbitrajului prestat și a rezultatului inregistrat pe tabelă la finalul meciului ( 0-1 ).
În vestiar la nea Jean Pădureanu
Echipa Gazetei Prosporturilor, în dorința de a scoate adevărul la suprafață, s-a deplasat la Bistrița, acolo unde a reușit să vorbească cu Jean Padureanu. Om amabil, Pădureanu ne-a invitat la un pahar de rachiu după care a binevoit a comenta respectivul incident, pe scurt și cât se poate de concis:
„Imediat după meci, l-am văzut Mihai ( n.r. Stoica ) extrem de agitat pe culoarul ce dă spre vestiarul oaspeților. L-am întrebat - Ce e cu tine băiete? Nu a vrut să îmi răspundă. A început să înjure pe toată lumea, să sară la gâtul jandarmilor, să scuipe in vitrina cu trofee pe care o avem între cele două vestiare ... În sfrâșit, lucruri care cu greu pot fi descrise. Dupa cateva minute s-a calmat, s-a apropiat de mine și mi-a arătat o filmare video pe care o făcuse cu telefonul său în vestiarul stelist la doar câteva momente după finalul meciului. Recunosc, am rămas blocat, însă i-am spus să se calmeze, pentru că e posibil ca aparențele să înșele.
El nu și nu. A dat ordin ( m-a rugat, pe un ton slugarnic ) să fie oprită apa caldă în tot complexul sportiv și a intrat val-vârtej în vestiar. Am auzit strigăte și zgomote puternice. Ce a urmat e povestea care v-a fost indesată pe gât atunci. Adevărul însă e cu totul altul. Această înregistrare video vi-l arată gol-goluț.”
Terminată sticla de rachiu, nea Jean s-a retras îngândurat în biroul lui cu ușă din lemn masiv, în așteptarea furtunii pe care urmează să o declanșeze dezvăluirile sale.
Mihai Stoica spune că nu
Contactat telefonic, Mihai Stoica a negat vehement varianta lui Jean Padureanu: "E normal ca jucatorii sa se descarce intr-un fel, pentru ca sunt jucatori care au facut performanta, din fotbalul romanesc post-revolutionar si care sunt tratati ca ultimele gunoaie de cei care conduc fotbalul romanesc, așa că, le-am cumpărat șampon de cea mai bună calitate. Cum să fiu supărat pe așa ceva? Închei aici, pentru că nu vreau să mai comentez vorbele unui bătrân senil . "
IMAGINI EXCLUSIVE PENTRU GSPRO: Vezi adevăratul motiv al incidentelor întâmplate în urmă cu cinci ani la Bistrița!

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de comentat?